💬 Stiri/noutati
În perioada 16 - 20 decembrie 2024, în intervalul orar 10:00 – 18:00, Societatea de Transport Public Timișoara organizează la Muzeul „Corneliu Mikloși” din Timișoara, un eveniment deosebit dedicat comemorării a 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, moment istoric care a schimbat destinul țării.
Evenimentul, intitulat „Tramvaiul Revoluției – Călătorim prin vremuri vechi și noi”, își propune să conecteze vizitatorii cu trecutul și să onoreze curajul timișorenilor care au pus bazele libertății de care ne bucurăm astăzi.
Ce veți putea explora la expoziție?
• Tramvaiul Revoluției: Vedeta expoziției este tramvaiul Timiș 2, proiectat de inginerul Gheorghe Bihoi și fabricat la Timișoara începând cu 1970. Acesta simbolizează spiritul revoluționar al orașului și va fi însoțit de alte tramvaie istorice restaurate din patrimoniul S.T.P.T.
• Vizite ghidate: În zilele de 16 și 20 decembrie, la orele 16:00 și 17:00, vizitatorii pot participa la tururi interactive prin istoria transportului public și a evenimentelor din Decembrie 1989.
• Proiecții video și discuții: Relatările martorilor și ale istoricilor vor aduce la viață momente emoționante și semnificative din acele zile decisive.
Intrarea este gratuită!
Evenimentul este organizat de Societatea de Transport Public Timișoara (S.T.P.T.), în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte și în colaborare cu Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 Timișoara, Simultan.org și Visit Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, în urma adresei nr. 13131/S1/21.11.2024 transmisă de Instituția Prefectului – Județul Timiș și a avizului Comisiei de Circulație nr. MTM2024-045308/22.11.2024, circulația autovehiculelor va fi restricționată în zona Catedralei Mitropolitane Ortodoxe Timișoara în data de 1 Decembrie 2024, între orele 11:00 și 14:00. Restricțiile sunt necesare pentru desfășurarea ceremoniei militare și religioase prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României.
Astfel, mijloacele de transport public vor circula pe trasee deviate, după cum urmează:
· Troleibuzele liniei 16 vor circula deviat, pe traseul tur-retur, între Poșta Mare ( stația T. Grozăvescu) și Complexul Studențesc, pe traseul liniei 15.
· Autobuzele liniilor 33, 33 barat și 32 vor întoarce în Piața Mocioni.
· Autobuzele liniei Expres 3 vor circula deviat, pe traseul tur-retur, între Complexul Studențesc și Gara de Nord, pe traseul: bulevardul Vasile Pârvan – splaiul Tudor Vladimirescu – Piața Sf. Maria – bulevarul 16 Decembrie 1989 – bulevardul General Ion Dragalina – strada Gării.
Tramvaiele liniilor 1, 2, 6a, 6b și 7 vor circula pe traseele normale. Totuși, pe parccursul desfășurării ceremoniilor, dacă se impune, acestea vor fi oprite temporar de către polițiștii rutieri care dirijează traficul în zonă.
În perioada următoare, pe strada Turda se vor desfășura lucrări de asfaltare, după cum urmează:
29 noiembrie, între orele 09:00 - 17:00
05 decembrie, între orele 08:00 - 17:00
06 decembrie, ora 09:00, până în 07 decembrie, ora 16:00.
Din acest motiv, traseul liniei M11 va fi deviat temporar pe următorul traseu:
Calea Ghirodei – strada Mătăsarilor – strada Palmierilor – strada Ștrandului, cu revenire pe traseul normal.
Pe durata executării lucrărilor, stația Turda va fi suspendată.
În perioada 25 - 27 octombrie 2024, va avea loc evenimentul sportiv „Timișoara City Marathon”. În data de 27 octombrie 2024, circulația rutieră va fi închisă în zona străzii 20 Decembrie 1989 - bulevardul C.D. Loga - bulevardul Vasile Pârvan - bulevardul Corneliu Coposu - strada Johann Heinrich Pestalozzi.
În aceste condiții, între orele 09:30 și 14:00, circulația mijloacelor de transport va fi restricționată în zona de desfășurare a evenimentului, după cum urmează: Troleibuzele liniei 16 vor circula, între Poșta Mare și Complexul Studențesc, pe ambele sensuri de deplasare, pe traseul liniei 15.
Autobuzele liniei Expres 8, între Ciclop și Piața N. Bălcescu, vor circula, dus-întors, pe traseul: strada Iepurelui – strada Ștefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Piața N. Bălcescu.
Autobuzele liniei Expres 7 vor circula astfel: o Pe traseul dus: strada Traian Grozăvescu – strada Michelangelo – strada Cluj – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Splaiul Tudor Vladimirescu și vor reveni pe traseul obișnuit. Pe traseul de întoarcere: traseu obișnuit până la Splaiul Tudor Vladimirescu,
apoi pe bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Eroii de la Tisa – Aleea F.C. Ripensia – strada Michelangelo și vor reveni pe traseul cunoscut.
Autobuzele liniei Expres 3, între Complexul Studențesc și Gara de Nord, vor circula pe traseul dus: Aleea F.C. Ripensia – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul
Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Splaiul Tudor Vladimirescu și, în continuare, pe traseul obișnuit. La retur, vor circula pe bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeș – strada Cluj și vor reveni pe traseul obișnuit.
Autobuzul liniei 21, între Ciclop și Poșta Mare, va circula pe traseul dus: strada Iepurelui – strada Ștefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – Aleea F.C. Ripensia – strada Michelangelo – bulevardul I.C. Brătianu – strada Traian Grozăvescu. La întors vor circula pe strada Traian Grozăvescu – bulevardul Mihai Eminescu – strada Michelangelo – strada Cluj – bulevardul Eroilor de la Tisa – strada Ștefan cel Mare – strada Iepurelui și vor reveni pe traseul obișnuit.
Având în vedere avizul favorabil emis de Comisia de Circulație, pentru restricția de circulație necesară realizării lucrărilor de înlocuire a șinei de tramvai în zona de trecere Piața Gh. Domășnean - bulevardul Dr. Iosif Bulbuca (Liviu Rebreanu), în perioada 25.10.2024 – 03.11.2024, informăm publicul călător că traseul liniei de tramvai 9 va suferi modificări.
Pe durata lucrărilor, traseul liniei de tramvai 9 va fi scurtat, unitățile alocate circulând pe ruta bucla Dâmbovița – Gara de Nord.
Pentru a asigura transportul public pe tronsonul AEM - bucla Dâmbovița, în perioada menționată, se va introduce o linie temporară de autobuz, denumită 9B, care va circula pe următorul traseu:
· Tur: bulevardul Dâmbovița – bulevardul Liviu Rebreanu – bulevardul Dr. Iosif Bulbuca – Piața Gh. Domășnean,
· Retur: Piața Gh. Domășnean – bulevardul Dr. Iosif Bulbuca – bulevardul Liviu Rebreanu – bulevardul Dâmbovița.
Pe tronsonul bucla Dâmbovița - Piața Gh. Domășnean, atât la dus, cât și la întors, autobuzul 9B va circula pe același traseu și va folosi aceleași stații ca linia de tramvai 9.
Societatea de Transport Public Timișoara (S.T.P.T.) anunță reluarea circulației tramvaielor 4
și 8 pe Calea Stan Vidrighin și revenirea pe traseele consacrate ale acestor linii, începând cu
data de 19 octombrie 2024, ora 12:00.
Începând de mâine, 12.10.2024, se reia circulația pe traseul liniei Expres 8, în zona în care s-au desfășurat lucrările la magistrala de apă DN 1000.
Mulțumim pentru răbdare și înțelegere!
NOUTATE IMPORTANTĂ: pentru a răspunde nevoilor exprimate de locuitorii din zona Plopi Kuncz, de LUNI, 14.10.2024, vor fi introduse autobuze electrice pe linia Expres 8. Aceste autobuze electrice aduc un plus de confort și contribuie la un mediu mai curat .
Pentru a permite circulația acestor autobuze articulate electrice, traseele liniilor Expres 8 și 21 au fost reconfigurate astfel:
Linia Expres 8 va circula în zona Plopi - Kuncz pe noul traseu: strada Iosif Vulcan - strada Câmpului - strada Torac - Calea Moșniței - strada Albăstrelelor - Canal Bega - strada Rudolf Walter - strada Câmpului - strada Iosif Vulcan.
Linia 21 va avea următorul traseu în zona Plopi - Kuncz:
strada Iosif Vulcan - strada Rudolf Walter - Canal Bega - strada Martir Cornel Popescu (1918) - strada Parcului - strada Iosif Costinaș - strada Cocorilor - strada Martir Cornel Popescu (1918) - strada Tincu Velea - strada Oancea - strada Albăstrelelor - Calea Moșniței - strada Câmpului - strada Iosif Vulcan.
Stațiile de pe traseele noilor linii sunt evidențiate pe hărțile atașate: [Expres 8] [Linia 21]
Mâine, 12.10.2024, transportul naval pe Canalul Bega va fi suspendat temporar între orele 09:30 - 14:30 pentru desfășurarea Concursului de Kaiac-Canoe și Bărci Dragon - Cupa Nautic, ediția a X-a.
Circulația vaporetto va fi reluată la ora 14:06, cu plecare de la Catedrala Mitropolitană în amonte.
Societatea de Transport Public Timișoara (S.T.P.T.) informează călătorii cu privire la o nouă tentativă de înșelătorie care circulă pe o nouă pagină de Facebook. Aceasta promovează oferte înșelătoare legate de cardurile de transport din Timișoara.
Reamintim că S.T.P.T. nu a derulat și nu derulează astfel de campanii. Toate informațiile oficiale legate de serviciile noastre sunt comunicate doar prin canalele noastre oficiale:
Website-ul oficial: www.stpt.ro
Paginile noastre de social media
Comunicate de presă prin mass-media locală.
Vă rugăm să nu accesați link-uri suspecte și să nu furnizați date personale în urma acestor postări false!
Protejați-vă de fraude și verificați întotdeauna sursa informațiilor!
Începând de mâine, 09.09.2024, se va relua circulația tramvaielor de pe liniile 1, 8 și 9 spre Gara de Nord.
De asemenea, ca urmare a finalizării lucrărilor la rețeaua de apă și canal de pe strada Gh. Adam, liniile 1, 2 și 5 vor reveni la traseul lor obișnuit.
Atenționare cu privire la oferte false legate de cardurile STPT
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) avertizează din nou călătorii cu privire la informațiile false care circulă online, referitoare la așa-numitele carduri STPT care oferă transport public gratuit timp de șase luni .
Postările recente susțin că Primăria Timișoara ar fi lansat o inițiativă verde și că oferta ar fi valabilă până la sfârșitul lunii, invitându-vă să completați un chestionar prin intermediul unui link.
Această informație este o înșelătorie!
STPT și Primăria Timișoara nu au lansat nicio astfel de campanie sau ofertă specială. Vă rugăm să nu accesați link-urile și să nu furnizați date personale în urma acestor mesaje false.
Pentru a vă proteja, verificați întotdeauna informațiile prin sursele oficiale ale STPT:
Website-ul oficial: www.stpt.ro
Paginile oficiale de social media ale STPT
Comunicatele de presă transmise prin mass-media locală și națională.
Facem un apel la vigilență și responsabilitate.
Nu răspundeți acestor încercări de fraudă, care au ca scop inducerea în eroare, colectarea ilegală a datelor dumneavoastră și sustragerea repetitivă a sumelor de bani de pe cardurile bancare introduse în demersul de obținere a acestor facilități.
Contribuiți la stoparea acestor înșelăciuni prin raportarea paginilor în cauză și a postărilor care promovează aceste gratuități sau oferte.
Începând cu data de 1 august 2024, se vor implementa următoarele modificări în programul și traseele unor linii de transport public:
- se va introduce stația ”IKEA” pe linia M45, atât pe tur cât și pe retur,
- troleibuzul M14 își reia vechiul traseu Dumbravița - strada Gheorghe Barițiu - Dumbrăvița) și se modifică programul de mers al liniei de firobuz 14,
- tramvaiul 5 va circula pe întreaga perioadă a zilei spre și dinspre Cartierul Ronaț, traseul fiind prelungit cu o stație amenajată în vecinătatea buclei de întoarcere; în aceste condiții, linia 5 va fi suspendată începând cu 01.08.2024,
- traseul liniei 46 autobuz se prelungește de la Muzeul Satului Bănățean spre Denya Forest, cu adaptarea programului de circulație al liniei de autobuz.
Toate graficele de circulație actualizate vor fi disponibile pe site și în stațiile mijloacelor de transport anterior menționate.
Societatea de Tansport Public Timişoara S.A., alӑturi de Primӑria Municipiului Timişoara și A.D.I. - Societatea Metropolitană de Transport Timișoara anunţӑ implementarea platformei colaborative tranzy.ai, ca instrument de management esenţial pentru informarea călătorilor, digitalizarea şi organizarea activitӑţii, operaţiunilor, proceselor zilnice de planificare transport public şi informarea cӑlӑtorilor, marcând un pas important către un ecosistem digital integrabil și un proces sustenabil de digitalizare a transportului public din Timişoara. De asemenea, colaborarea inaugureazӑ şi implementarea unei politici de Open Data pentru mobilitate, cu beneficii directe pentru cetӑţeni, autoritӑţi, mediile academic și de business şi STPT.
Prin intermediul platformei tranzy.ai, Timişoara aderă la un set de servicii şi procese sustenabile de digitalizare, testate şi funcţionale în Cluj-Napoca, Iași, Chișinău și Botoșani, care permit S.T.P.T. sӑ digitalizeze o serie de procese şi operațiuni zilnice pentru mai mult de 230 de vehicule şi resurse implicate în transportul de cӑlӑtori. O suitӑ de soluţii modulare și specifice activitӑţii de transport public este disponibilă pentru organizarea resurselor de exploatare: vehicule, şoferi, staţii, garaje ş.a, prin soluţia de management de flotӑ, aplicaţie mobilӑ pentru dispeceri, soluţia de generare alerte de parcurs asociate traseelor. Toate acestea converg în soluții de informare în timp real a călătorilor, fie în mod direct prin aplicaţia tranzy.app – ce transformӑ în beneficii procesele şi operaţiunile digitalizate ale operatorilor de transport public, dar şi în mod indirect prin portalul de date deschise pentru mobilitate (Open Data).
Introducerea unui portalul de date deschise pentru mobilitate (Open Data) aduce o nouӑ abordare privind digitalizarea proceselor din transportul public și sfera mobilității urbane, şi vine doar cu beneficii pentru noi parteneriate în servicii şi produse – comerciale şi non comerciale, încurajeazӑ inovaţia şi deschide calea pentru oportunitӑţi de îmbunӑtӑţire a operaţiunilor din transportul public și a digitalizării infrastructurii de mobilitate din Municipiul Timişoara.
*Datele publice deschise sunt datele care pot fi accesate, utilizate, refolosite și redistribuite gratuit şi liber de către oricine este interesat - supuse doar, cel mult, cerinței de atribuire și distribuire în condiții similare.
Seturile de date de transport publice deschise sunt furnizate în formatul de referință GTFS (General Transit Feed Standard) sunt date procesate, disponibile la interval de 20 secunde şi pot fi accesate pe http://stpt.ro/OpenData.html sau https://tranzy.ai/opendata. Informaţiile sunt extrase din platforma de management de flotӑ a tranzy.ai pe care STPT o opereazӑ şi sunt corelate direct cu toate operaţiunile pe care angajaţii STPT le realizeazӑ zilnic – stabilirea traseelor şi a staţiilor aferente, stabilirea orarelor, planificarea şi alocarea vehiculelor în traseu.
Printre primele beneficii ale portalului de date deschise pentru mobilitate se numără şi tranzy.app, aplicaţia pusă la dispoziţia timişorenilor începând cu 15 mai. Tranzy.app include o hartă actualizată a staţiilor de transport public și, în funcție de poziția utilizatorului găsește cea mai apropiată stație de călători și traseul optim pentru a ajunge la destinația dorită în cel mai scurt timp. Peste 200.000 de utilizatori activi verifică secţiunea „În Timp Real” din cadrul aplicaţiei și află concret în cȃt timp vine autobuzul sau tramvaiul în staţiile din apropiere. Chiar de la deschidere, tranzy.app afișează sosirile în funcţie de rută sau după staţia cea mai apropiată. Aplicaţia este concepută pentru a oferi călătorilor informaţii despre opțiunile de transport într-un mod eficient și simplu, mai degrabă decȃt să ceară utilizatorilor să introducă ruta sau să caute unde vor să ajungă.
Minutele de sosire a mijloacelor de transport în staţie sunt calculate în timp real. Tranzy.ai citeşte datele de GPS furnizate de Orange Romania și Arobs Track GPS, procesează informațiile cu privire la alocările la traseu şi afişează estimatul de sosire pentru informare, astfel încât călătorii știu cât timp au de așteptat în stație. Utilizatorii pot folosi localizarea curentă pentru a planifica o călătorie, pot verifica notificările despre întreruperi sau modificări de circulaţie pentru anumite linii și trasee și au acces la o serie de informaţii utile legate de transportul în comun.
“Această colaborare creează un cadru în care oricine poate contribui la îmbunătățirea serviciilor de transport și la dezvoltarea de noi produse și servicii orientate către călători. Ne dorim ca această inițiativă să stimuleze implicarea comunității de dezvoltatori și să îmbunătățească calitatea și acoperirea datelor deschise existente în transportul urban. Timișoara se angajează să sprijine astfel de parteneriate strategice, care să genereze oportunități noi de creștere și să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor săi. În plus, încurajăm mediul academic și dezvoltatorii locali să se implice și să acceseze datele disponibile prin portalul de Open Data pentru mobilitate, pentru a contribui la dezvoltarea aplicațiilor și serviciilor dedicate transportului și a mobilității urbane", a declarat ing.Constantin Cocheci, Directorul General al Societății de Transport Public Timișoara.
Un exemplu de produs sau serviciu dezvoltat în baza datelor publice deschise existente este şi harta live cu rute şi poziţia în timp real a vehiculelor. Harta poate fi consultatӑ pe www.stpt.ro, cuprinde traseele tuturor mijloacelor de transport şi este prezentӑ şi în tranzy.app.
Despre tranzy.ai
Tranzy.ai este dezvoltator și integrator de soluții software și hardware în scopul informării în timp real a publicului, prin digitalizarea serviciilor de mobilitate. Pune la dispoziţia operatorilor de transport public o platformӑ pentru digitalizarea şi managementul proceselor de mobilitate urbanӑ, bazatӑ pe algoritmi de calcul avansaţi, învӑţare automatӑ şi inteligenţӑ artificialӑ.
Tranzy.ai își asumă rolul de platformă colaborativă în procesul de digitalizare a mobilității, astfel încât toți actorii implicați în procesul de crearea a orașelor smart și dezvoltare a transportului să poată colabora plecând de la aceleași reguli ale jocului.
Totodată, tranzy.ai se aliniază la practicile și recomandările Comisiei Europene în ceea ce privește transportul și mobilitatea urbană, așa cum sunt ele evidențiate de Directoratul General pentru mobilitate urbană și transport (DG MOVE) în Noul cadru al UE pentru mobilitatea urbană (COM/2021/811). În perspectiva automatizării pe scară largă a mobilității în Europa, tranzy.ai permite crearea și accesarea deschisă a unei rețele multimodale care să deservească interesul cetățenilor prin conectarea inteligentă a soluțiilor de mobilitate la platforma tranzy.ai și prin utilizarea inovativă a inteligenței artificiale asupra datelor deschise.
Harta cu locatia punctelor de vanzare ale STPT.
Tabel cu adresa punctelor de vanzare si orarul acestora
Tarife pentru publicitate pe vehiculele STPT, in vehicule si pe stalpii societatii.
Tarifele pentru utilizarea Complexului Sportiv și de Agrement
Tarife inchiriere masini si utilaje
Citeste despre veloTM, sistemul de bikesharing operat de STPT
📅 Rezervați o călătorie cu tramvaiul turistic
Completați formularul. După trimiterea acestuia rezervarea dumneavoastră va fi confirmată de către personalul STPT prin email sau telefonic de pe numărul 0356803725 (de luni până vineri, între orele 8-16). Doar după ce aveți această confirmare, rezervarea dumneavoastră este sigura.
Transport naval pe Bega. Informatii, tarife, trasee...
O cursă de agrement, cu o ambarcatiune inchiriata, pe Canalul Bega de la Timișoara până la Ecluza Sânmihaiu Român, dureaza în jur de două ore.
Panourile de informare in statie
Offline Website Software