Mobirise


Calatorie de agrement si inchiriere ambarcatiuni

După mai bine de trei decenii, cursele de agrement de pe Canalul Bega revin pe ruta Timișoara – Ecluza Sânmihaiu Român, începând cu data de 2 iulie.
Cursele vor avea loc în fiecare sâmbătă și duminică.

Pentru cursele regulate, vezi orarul apasand butonul de mai jos:

Imbarcarea pentru o plimbare de agrement spre Ecluza Sânmihaiu Român se va face din stația
„Catedrala Mitropolitană”, prima cursă fiind programată de la ora 12:00, iar cea de-a doua cursă de la ora 17:00.
O cursă de agrement pe Canalul Bega de la Timișoara până la Ecluza Sânmihaiu Român va dura în jur de două ore, iar contravaloarea unei călătorii va fi de 30 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii, în ambarcațiunile noastre al căror grad de încărcare este de 50 de persoane. Beneficiază de gratuitate la călătoriile spre Ecluza Sânmihaiu Român persoanele cu dizabilităţi, copiii cu vârsta sub 7 ani, elevii, studenţii şi pensionarii de pe raza judeţului Timiş, pe baza documentelor
doveditoare.

Mobirise

Catedrala Mitopolitana - Ecluza Sânmihaiu Român - Catedrala Mitopolitana- 21 KM

De asemenea, Societatea de Transport Public Timișoara pune la dispoziția celor interesați cele șapte ambarcațiuni, pentru plimbări de agrement pe Canalul Bega. Prețul pentru închirierea unei astfel de ambracțiuni este de 83.19 lei pentru un kilometru, iar cei interesați pot alege unul dintre cele șase trasee stabilite:

Traseu 1: 

792 lei

Stația „Catedrala Mitropolitană” – Uzina de Apă și retur Stația „Catedrala Mitropolitană” (8 km); prețul pentru această cursă este de 792 lei (TVA inclus).

Traseu 2:

1584 lei

Stația „Catedrala Mitropolitană” – Uzina de Apă – Pod Modoș și retur Stația „Catedrala Mitropolitană” (16 km); preț cursă – 1.584 lei (TVA inclus).

Traseu 3:

2097 lei

 Stația „Catedrala Mitropolitană” – Ecluza Sânmihaiu Român și retur Stația „Catedrala Mitropolitană” (21 km); preț cursă – 2.079 lei (TVA inclus).

Traseu 4: 

2574 lei

Traseu 4: Stația „Catedrala Mitropolitană” – Livada Bănățeană (Sânmihaiu Român) și retur Stația „Catedrala Mitropolitană” (26 km); preț cursă – 2.574 lei (TVA inclus).

Traseu 5:

2871 lei

 Stația „Catedrala Mitropolitană” – Uzina de Apă – Ecluza Sânmihaiu Român și retur Stația „Catedrala Mitropolitană” (29 km); preț cursă – 2.871 (TVA inclus).

Traseu 6:

5148 lei

Stația „Catedrala Mitropolitană” – Ecluza Sânmihaiu Român – Ecluza Uivar și retur Stația „Catedrala Mitropolitană” (52 km); preț cursă – 5.148 (TVA inclus).

Adrese email:
relatiipublice@stpt.ro

Telefoane:

Relatii publice: 0356 803 720
Informatii suplimentare Sectia Tr. Naval: 0740 318 101
Luni - vineri, orele 8 - 16







HTML Website Creator